Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mici şi bere de stânga

Publicat in Adevarul, marți 2 mai 2006 ·

l-a ajutat prea mult după scandalurile prin care a trecut. Evaluările interne şi cele independente arată că social-democraţii sunt la limita periculoasă a nucleului lor dur electoral, într-un l-a ajutat prea mult după scandalurile prin care a trecut. Evaluările interne şi cele independente arată că social-democraţii sunt la limita periculoasă a nucleului lor dur electoral, într-un moment în care PSD ar fi trebuit deja să se fi poziţionat ca alternativă la actuala guvernare. Dar, în loc să pregătească terenul pentru viitoarele confruntări electorale, indiferent când vor fi ele, conducerea din Kiseleff nu reuşeşte să prezinte un mesaj clar măcar pentru militanţii partidului. În lipsă de idei, responsabilii cu organizatoricul au calculat că o raţie de patru mici şi o bere per participant la festivităţi este suficientă pentru a însufleţi moralul maselor largi populare. Problema este că, odinioară, 1 Mai era ziua oamenilor muncii de la oraşe şi sate, dar astăzi nu poate fi decât a celor care muncesc în străinătate. Dacă două milioane de români au sărbătorit peste hotare, în ţară au rămas să celebreze şase milioane de pensionari, dintre care unii, de atâta bucurie, au ieşit de-a binelea în stradă să ceară pensii la un nivel decent. În mod paradoxal, deşi electoratul de stânga este cel mai numeros şi are suficiente motive de nemulţumire, zona stângii este mai şubredă ca niciodată. Luptele interne din PSD s-au prelungit mai mult de un an de zile, iar victoria lui Mircea Geoană în dauna lui Adrian Năstase a venit nu în urma unui program mai competitiv al actualului lider, ci ca urmare a scandalurilor care l-au măturat pe fostul premier din funcţiile de partid şi de stat. De-abia scăpat de Adrian Năstase, Geoană s-a pomenit ameninţat de unde nici nu se mai gândea. Ion Iliescu a pornit prin ţară cu Petre Roman de mână, hotărât să înfiinţeze Polul Social, o formaţiune nici cal,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 56 minute
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 18 minute
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 10 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 3 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°