Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Tragedie pe râul Suceava. Doi prieteni s-au înecat în timp ce erau la scăldat. Unul dintre ei a murit încercând să îl salveze pe celălalt

Publicat in Adevarul, marți 13 august 2013 ·

Doi tineri, de 19 şi 20 ani, s-au înecat luni seara, în râul Suceava, pe raza satului Mihoveni, în acelaşi loc unde cu o zi înainte un alt bărbat a fost luat de ape. Unul dintre tineri a murit în timp ce încerca să îşi salveze prietenul. În total, în ultimele zile cinci persoane au murit înecate în judeţul Suceava.

Tragedia s-a petrecut luni seară, în albia râului Suceava din zona satului Mihoveni, comuna Şcheia, unde cu o zi înainte un alt bărbat a murit înecat după ce a fost luat de curenţi.

Cei doi tineri, Narcis Iuga şi Irinel Nichitean, cu vârste de 19 şi 20 de ani, au mers la scăldat cu un motoscuter.

Şi-au lăsat hainele şi scuterul pe marginea apei şi au intrat să se scalde într-o zonă unde apa nu era foarte adâncă.

Probabil au fost luaţi de curent şi au ajuns într-o zonă unde apa era foarte adâncă.

Unul dintre tineri a început să dea semne că nu mai poate să se ţină la suprafaţa apei, iar celălat a încercat să îl salveze.

Pescarii care se aflau în zonă au observat că cei doi tineri au dispărut dintr-o dată sub ape şi au sunat imediat la 112.

Echipa de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a început imediat căutările.

Trupurile celor doi tineri au fost recuperate după câteva ore de căutări. Foto Scafandrii ISU Suceava recuperează trupurile celor doi tineri înecaţi în râul Suceava

Un echipaj SMURD a încercat să îi resusciteze pe cei doi tineri dar manevrele nu au avut succes.

În acelaşi loc din râul Suceava, cu o zi înainte şi-a pierdut viaţa Mihai Dumitru Pascaru (31 ani) din comuna Dărmăneşti. Tot duminică, Constantin Cernăuţean (53 ani) a murit în timp ce, aflat în stare de ebrietate, a încercat să traverseze înot iazul Lipoveni.

Săptămâna trecută, miercuri, 7 august, Tiberiu Stanciuc (21 ani) a fost cuprins de curenţii râului Suceava în apr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°