Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul bătăuşului din Târgovişte îl sfătuieşte pe acesta să se predea

Publicat in Romania Libera, duminică 5 septembrie 2010 ·

Avocatul lui Daniel Uţă, cel care l-a bătut pe poliţistul de la IPJ Dâmboviţa, într-un bar din Târgovişte, a declarat că îl va suna pe clientul său pentru a-i spune să se predea, precizând că a fost contactat de acesta, care i-a cerut să meargă să îl reprezinte la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, informează Mediafax.

"Nu ştiu unde este acum şi nu mi-a spus dacă se predă. Am înţeles, după câte se pare, că a lovit un poliţist cu o sticlă de vin, nu cunosc mai multe. Bănuiesc că s-a pus în mişcare urmărirea penală în acest caz. O să-l sun acum, nu m-a sunat de pe număr ascuns de telefon, m-a sunat de pe numărul lui. O să vorbesc acum după ce plec şi o să-i spun acum să se predea", a declarat avocatul Dumitru Popa.

Din primele cercetări ale poliţiştilor dâmboviţeni a reieşit că, după agresiune, Daniel Uţă a părăsit localul pe geamul de la toaleta în care l-a lovit pe poliţist, coborând de la o înălţime de trei metri pe o ţeavă de gaze pe care a rupt-o.

Tentativă de omor calificat

Procurori ai Parchetului Tribunalului Dâmboviţa au început, duminică, urmărirea penală sub acuzaţia de tentativă de omor calificat în cazul poliţistului dus în comă la spital după ce a fost agresat de către un tânăr în Târgovişte, poliţiştii căutând mai multe persoane implicate în conflict.

"S-a dispus începerea urmăririi penale sub acuzaţia de tenativă de omor, iar în acest moment persoanele în cauză sunt cercetate. Poliţistul, angajat la Serviciul de investigare a criminialităţii, la Judiciar, era într-un local, în afara programului, iar în momentul în care a ajuns la grupul sanitar a fost lovit cu un obiect contondent în cap", a declarat comisar şef Vasile Tache, şeful IPJ Dâmboviţa.

Potrivit aceleiaşi surse, în ceea ce priveşte cazul de agresiune în care a fost implicată fata şefului de post din Pietroşiţa, la vremea respectivă victima şi-a retras pl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii intră în Rafah

Mediafax acum 18 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°