Aproape că nu există ocazie publică în care preşedintele Băsescu să nu insiste asupra hotărârii sale de a continua să impună Guvernului şi în anul 2011 criminala politică de austeritate, fără a face efortul minim de a încerca şi cealaltă componentă a ecuaţiei: redresarea economică. În fond, cum o să se poată redresa economic România dacă nu se investeşte nimic, dacă sunt din ce în ce mai puţini bani, dacă oamenii sunt izgoniţi de la locurile lor de muncă şi, uneori, chiar din

ţară? Există, undeva, în folclor o poveste cu un ţăran care-şi lua în fiecare zi în spate viţelul nou-fătat de vaca sa, convins că, oricât ar creşte micul animal, el îl va putea suporta mâine, pentru că l-a suportat şi azi. O vreme, lucrurile s-au întâmplat chiar aşa. Antrenamentul de fiecare zi i-a fost folositor experimentatorului. Numai că, la un moment dat, tăuraşul n-a mai ţinut seama de memoria şi de antrenamentul ţăranului. Şi i-a strivit vertebrele. A existat chiar intenţia ca suferindul, ajuns la pat din cauza durerilor lombo-sciatice, să fie dus la Viena, la operaţie. Bani avea familia, cum să nu aibă un ţăran bani, dar medicii români care l-au văzut i-au potolit orice speranţă. Şi bietul om, care tocmai credea că el poate căra în spate, din aproape în aproape, un taur!

Preşedintele crede că poporul român poate suporta orice. Relaţia exclusivă a cinicului care cere noi măsuri de austeritate nu se întinde mai mult de zidurile Palatului Victoria, acolo unde Guvernul lucrează la traducerea în viaţă, cum se zice, a nestematelor verbale prezidenţiale. Pe cei care ar trebui să accepte (sau nu) noile măsuri de sărăcire, noile preţuri asasine la medicamente, noile umilinţe ca pentru un trib nedezvoltat, nu-i întreabă nimic suveranul pontif al batjocurii, neruşinării şi chinului instituţionalizat. El şi-ai lui trăiesc bine. Dar el şi-ai lui vor să apese până la asfixiere