Poliţiştii de frontieră din Mehedinţi au descoperit trei depozite clandestine de ţigări de contrabandă în oraşul Drobeta Turnu Severin. O femeie de 38 de ani avea ascunse mii de pachete, în trei apartamente, proprietate personală. Potrivit anchetatorilor, Teodora Enculescu era unul dintre principalii furnizori de ţigarete sârbeşti din judeţ. Sursa: Politia de FrontieraSursa: Politia de Frontiera
1 /.
În urma unor acţiuni informativ operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au obţinut date şi informaţii despre existenţa pe raza municipiului Turnu Severin a unor depozite clandestine de ţigări netimbrate. Oamenii legii au aflat că depozitele aparţin unei femei, Teodora Enculescu, în vârstă de 38 de ani, din Drobeta Turnu Severin.
Ancheta, aflată de circa două luni în atenţia poliţiştilor, a scos la iveală faptul că o reţea de contrabandişti treceau ţigările din Serbia în România, pe Dunăre. În urmă cu câteva zile, a fost surprinsă o ambarcaţiune care a adus în ţara noastră mii de pachete de ţigării. Doi români, membrii ai reţelei, au fost prinşi. Ulterior, s-a descoperit că ţigările erau depozitate, de obicei, în apartamentele Teodorei Enculescu şi, apoi, vândute pe piaţa neagră.
Ieri, între orele 13.00 –16.00 poliţiştii de frontieră severineni au descins în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Severin în trei apartamente ale femeii.
"Poliţiştii de frontieră obţinuseră informaţii certe că persoana în cauză se ocupă cu comercilizarea ilegală de ţigarete. Era un fel de dealer, dacă vreţi. În locuinţele ei erau depozitate ţigările de contrabandă iar apoi erau vândute altor persoane dar nu cu pachetele, ci cu cartuşele", a explicat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al poliţiş