Colapsul din finalul meciului cu Polonia nu a fost o premieră pentru naţionala României. Eşecuri usturătoare în momente-cheie au mai avut loc în 2006, contra Serbiei, în 2007, în finala mică a Mondialului cu Germania sau în 2009 contra Spaniei
Tricolorelor nu le-a venit să creadă că au pierdut cu Polonia
Handbalul e un sport în care situaţia din teren se poate schimba foarte repede. În doar câteva minute, un avantaj de 5-6 goluri poate fi pulverizat imediat. A păţit-o şi România duminică, în meciul cu Polonia, din optimile Mondialului de handbal feminin, pierdut de tricolore cu 31-29, după ce elevele lui Tadici conduceau cu 26-22 în minutul 48! Probabil că prin prisma adversarului, eşecul a părut neaşteptat şi dur. Însă nu e nici pe departe prima dată când naţionala feminină a irosit cu uşurinţă un avantaj de câteva goluri bune.
Cu o Sală Polivalentă plină, Lecuşanu nu a putut trece de Jelena Eric şi Bojana Petrovic
Serbia şi Muntenegru, punctul de start
În ultimii şapte ani, România a pierdut cinci meciuri pe muchie de cuţit în care a avut avantajul. Seria nefastă a început în barajul pentru Euro 2006, când naţionala lui Tadici s-a bătut cu Serbia şi Muntenegru. Proaspăt venită după argintul de la Mondialul din 2005, România a avut mari probleme cu sârboaicele. A condus la 2-3 goluri în tur, pe care l-a pierdut cu 25-21. În returul de la Kragujevac, naţionala Anjei Andersen s-a văzut condusă cu cinci goluri în minutul 45! N-a fost cazul unei surprize însă. Serbia şi Muntenegru a revenit, iar scorul a fost egal, 26-26, România ratând participarea la turneul final din Suedia.
Adina Meiroşu n-a reuşit să aducă bronzul pentru România la CM 2007
Am pierdut bronzul mondial din 2007
Un an mai târziu, ”tricolorele” şi-au revenit. După o victorie entuziasmantă în