Compania Romradiatoare Braşov speră în acest an la o creştere a cifrei de afaceri cu 50% faţă de anul trecut, ne-a declarat directorul general al societăţii, Oliviu Niculescu. Potrivit acestuia, anul trecut, Romradiatoare a realizat afaceri de 11,4 milioane de lei, iar pentru acest an mizează pe o cifră de afaceri de 17 milioane de lei, în condiţiile în care la nouă luni deja s-a atins nivelul afacerilor din 2011. Pentru anul viitor, compania mizează din nou pe o creştere a cifrei de afaceri cu 50%, în condiţiile în care comenzile sunt în creştere. „Strategia pe care am propus-o pentru viitor presupune axarea pe proiecte unicat sau cu serii mici şi medii de fabricaţie cum ar fi sistemele de recuperare căldură pentru instalaţii de co-generare pentru centrale termice sau investiţii în agricultură, schimbătoarele de căldură pentru compresoare centrifugale de la fabricile de oxigen, sistemele integrate de răcire pentru locomotive, generatoarele electrice, transformatoare sau alte aplicaţii specializate, precum si pe producţia de piese metalice pentru industria constructoare de maşini. Aceste proiecte complexe pot fi realizate cu uşurinţă datorită nu numai experienţei angajaţilor noştri, ci şi celor peste 19 patente pentru inovaţii de produs/proces deţinute în domeniul schimbătoarelor de căldură”, a mai spus sursa citată.
Firma, controlată de SIF Transilvania, care deţine 75,61% din titluri, a trecut printr-o perioadă grea înainte de a fi preluată de noul acţionar majoritar, fiind nevoită să lucreze într-un spaţiu închiriat până în 2007, în condiţiile în care Fiscul îi vânduse sediul. Printre ceilalţi acţionari se numără şi antrenorul Mircea Lucescu, acesta având o participaţie de 16,5%.
Compania şi-a schimbat modul de operare în urma apariţiei crizei financiare, trecând de la o producţie de masă la una „mulată” pe cererea clienţilor. Dacă înainte se produce