Laura Cernea (foto, 11 ani) „atacă“ arta adevărată pe mai multe fronturi: muzică vocală, dans şi pian.
Dovadă a talentului său sunt zeci de diplome şi trofee. Se caracterizează drept o persoană veselă, care preferă melodiile ritmate combinate cu dans.
„Îmi place să fiu expresivă şi să comunic cu publicul" spune eleva.
De muzica vocală se simte cea mai apropiată, pentru că aceasta i-a ameliorat starea de sănătate.
„Laura suferă de astm bronşic. La recomandarea medicilor, am decis că este nevoie de câteva lecţii de muzică. Avea şase ani. Exerciţiile de canto sunt foarte bune pentru reglarea respiraţiei. De-atunci şi până acum a făcut progrese evidente, iar astmul nu o mai supără" spune mama fetei, Flori Cernea.
De la 7 ani până la 10 ani a fost elevă Şcolii de Arte Populare, instituţie pe care a absolvit-o anul trecut. Acum, fetiţa participă la cercul de muzică vocal-instrumentală din cadrul Palatului Copiilor Giurgiu.
„O apreciez foarte mult pe Celine Dion, din repertoriul căreia am preluat melodii, dar şi pe Justin Bieber care e mai apropiat de vârsta mea. Idolul meu rămâne însă Mihai Trăistariu", spune Laura.