S-a incheiat un ciclu lung al istoriei. Un ciclu a carui filozofie fundamentala a fost liberalismul economic, caracterizat prin tot mai putin interventionism statal si mai multa libertate de miscare pentru marfuri, pentru servicii, pentru capitaluri si pentru oameni. Aceasta perioada, al carei inceput ar putea fi asezat, oarecum schematic, la momentul prabusirii mecanismului valutar de la Bretton Woods, a fost caracterizata printr-o mare efervescenta si printr-o crestere economica viguroasa - chiar daca distribuita inegal pe planeta. Pentru noi, locuitorii jumatatii de rasarit a continentului european, acest ciclu al istoriei economice a adus si incheierea unui ciclu politic, cel al esuatului experiment comunist.

Daca va fi ceva de invatat de la aceasta perioada de aproape patru decenii este ca mecanismele economice reale nu se ridica nicicand la inaltimea prescrisa de o teorie sau alta. Noi, aici, am indurat ororile unui regim care si-a inchipuit ca egalitarismul si suprimarea competitiei pot aduce oarece bunastare. In capatul celalalt, supraestimarea capacitatii reglatoare a fortelor pietei a adus economia lumii la cea mai puternica criza de dupa cea din anii '30 - criza care, sa nu uitam, a pus capat unei alte perioade de infloritor liberalism economic. Iata ca presupusa simetrie a informatiilor si de aici naturala capacitate de a anticipa rational

s-au dovedit mai degraba utopii, din moment ce pietele au permis umflarea atat de teribila a valorii activelor, falsificarea atat de vadita, acum, a bilanturilor unor giganti ai lumii financiare si chiar frauda de proportii dupa modelul Madoff. Mai mult ca sigur, lacomia omeneasca nu a fost nicicand un parametru in ultrasofisticatele modele econometrice care au intretinut ceea ce s-a vazut a fi un miraj.

Din pacate pentru noi, tara noastra a fost din nou prinsa pe picior gresit. Pe mai multe plan