Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazin care vinde en-gros etnobotanice şi manuale pentru creşterea marijuanei, deschis pe internet

Publicat in CityNews Alba, miercuri 14 august 2013 ·

Un adevărat magazin pentru vânzarea en-gros de etnobotanice către dealerii de droguri din România, seminţe pentru cultivarea canabisului şi a ciupercilor cu efect halucinogen, precum şi manuale pentru creşterea marijuanei, a fost deschis online.

După ce, cu doi ani în urmă, etnobotanicele au fost interzise în România, o parte dintre patronii aşa-ziselor "magazine de vise" şi-au mutat rapid afacerile pe internet, chiar dacă vânzarea acestor substitute ale drogurilor se pedepseşte cu închisoarea, iar pedeapsa poate ajunge până la opt ani de detenţie, scrie Mediafax.

În aceste condiţii, pentru aprovizionarea cu marfă a dealerilor de etnobotanice, a fost înfiinţat pe internet chiar şi un veritabil complex comercial destinat vânzărilor în cantităţi mari, de unde doritorii se pot aproviziona cu marfă. Condiţia impusă cumpărătorilor este să ia produse în valoare de cel puţin 500 de lire sterline sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul valutar din ziua în care se face comanda.

Pe site-ul respectiv, dealerii pot alege droguri din diferite categorii, pentru toate gusturile şi nevoile, cum s-ar spune. Astfel, există "ierburi extrem puternice" şi "ierburi foarte puternice", "pastile pentru petrecere", "produse pentru sex", "răşini solide", "săruri de baie" etc.

Preţurile variază între opt lire sterline, care reprezintă preţul pentru un plic de aşa-zise "ierburi puternice", şi 12 lire, atât cât costă un plic de "răşini solide" sau de "sare de baie".

Afacerile par să meargă bine, în condiţiile în care, spre exemplu, stocurile de "salvia divinorum" - scoasă la vânzare în trei sortimente - sunt "epuizate".

În afara acestor substanţe, se pot achiziţiona en-gros şi articole pentru prizat, narghilele, pipe, măcinătoare, cântare şi balanţe dar şi o gamă variată de seminţe şi kit-uri de creştere pentru cultivarea, la domiciliu, a plantelor cu efec

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 16 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°