In anumite situatii, exista o reala "solidaritate si o complicitate a simturilor" care le face sa functioneze compensatoriu ori sa se sustina reciproc. Esteticile multimodale atrag atentia asupra posibilitatii de a evita caracterul discriminatoriu al artei, dar si de a explora potentialul ei terapeutic, din pacate insuficient studiat. Gasim in Cercul mincinosilor, culegerea de povestiri filosofice a lui Jean-Claude Carrière, dialogul dintre un orb si Srulek, echivalentul polonez al lui Nastratin Hogea. Orbul il roaga pe Srulek sa-i spuna cum arata zapada. "Alba", fu raspunsul imediat. "Dar ce inseamna alba?", intreaba inca o data orbul. "Alba - spune Srulek - inseamna asa, ca laptele". "Dar laptele cum e?". "Laptele e ca si pasarile acelea de pe apa, stii tu, lebedele". "Dar spune-mi, Srulek, - indrazni orbul - cum arata o lebada?". "Ei bine, este o pasare mare, cu aripi mari, cu un git lung si arcuit si un cioc cam asa...". Srulek si-a indoit incheietura minii precum gitul unei lebede. Orbul a atins mina, a pipait bratul lui Srulek, apoi a spus multumit: "Acum inteleg, in sfirsit, cum arata zapada". Care este morala acestei istorisiri? De buna seama, ea trimite la o situatie care pune in dificultate orice teorie a intelegerii sau a receptivitatii. Cum pot comunica oameni care angajeaza dispozitive perceptive neasemenea? Este posibil acordul lor? Este facila intelegerea? Inteleptul din povestirea noastra judeca folosind datele imediate oferite de simturi; orbul, in schimb, este obligat sa-si suplineasca deficienta cautind sugestii si asocieri compensatorii. In absenta vederii, reprezentarile lui mentale sint cu totul altfel decit cele inregistrate de un ins "normal". De aici si firestile inadecvari. Se stie ca senzatiile depind de ceea ce ne este dat prin intermediul simturilor accesate. Integritatea acestora garanteaza integritatea perceptiei. Pot fi percepute sunet