Am avut sentimentul, ascultându-l pe Traian Băsescu marţi, că în faţa camerelor de luat vedere se afla marele actor Talianu, cel mai strălucit interpret al rolului lui Caţavencu din „Scrisoarea pierdută”. Asemănarea devine izbitoare mai ales atunci cănd Băsescu îi invocă pe „români” si „r”-ul său îmi sună aproape identic cu cel din piesă.

Declaraţia de presă de marţi a (încă) preşedintelui Traian Băsescu a fost capoadoperă a demagogiei politice, scrisă şi interpretată după cele mai stricte reguli ale genului. Aflat cu spatele la zid, izolat, cu resursele electorale la limită şi fără perspectiva de a mai putea face vreo alianţă, Băsescu îşi proclamă cu mândrie independenţa şi-şi pune soarta în mâinile „românilor”. Ce sunt românii? În viziunea lui Băsescu, sunt acei indivizi cu drept de vot, înţelepţi, care vor binele ţării şi care văd în domnia sa unica şi infailibila garanţie de a fi serviţi aşa cum doresc. Românii nu sunt şi cei care l-ar vota pe Geoană, optând prin aceasta pentru moguli şi pentru cei care-şi ating interesele prin intermediul acestora. Recursul la români i se pare preşedintelui soluţia finală: nu va negocia cu politicieni (care?) şi nu va face compromisuri (cu cine?). Nici prin cap nu-i trece să-i aibă ca parteneri pe Voiculescu, Patriciu, Iliescu şi Vanghelie (numele acestora revine, practic, în fiecare frază a sa) ci pe români – cei la care sunt voturile – cele pe care le aşteaptă în 6 decembrie! Este nobil să rămâi devotat poporului şi Băsescu doreşte să-şi prelungească devotamentul cu încă cinci ani doar pentru a-şi manifesta această trăsătură de caracter: „Doresc să-mi continui activitatea ca preşedinte pe aceleaşi principii” – mai spune el, convins că în ochii celor pe care-i abureşte în acest fel apare ca o icoană făcătoare de minuni şi că toţi au uitat în ce a constat activitatea sa reală din ultimii ani: scandaluri, destabilizare, pr