Lucrul cel mai grav legat de recenta criza a USL – eveniment afectand atat stabilitatea aliantei de guvernare cat si pe aceea a vietii politice romanesti in ansamblul ei – nu este initierea de catre un senator al majoritatii parlamentare, a unei legi neagreate de Guvern, si bucuria public exprimata de acela pentru infrangerea suferita de executiv, ci imprejurarea ca respectiva initiativa a obtinut sprijin parlamentar suficient spre a fi adoptata. Cu alte cuvinte, cel putin in legatura cu acest act normativ si cel putin in Senat, Guvernul a pierdut majoritatea. Este un motiv care legitimeaza ingrijorarea si iritarea premierului.
Intr-o democratie, relatia dintre executiv si legislativ se bazeaza pe incredere. Increderea legitimeaza ramanerea la putere a unui guvern si ii da forta spre a actiona intru aplicarea programului sau politic. Daca legislativul retrage increderea acordata guvernului, acesta este obligat sa plece, demisionand.
Fiind ales direct de catre poporul suveran, Parlamentului i se incredinteaza puterea de a investi Guvernul, in numele poporului, cu increderea sa. Aceasta se exprima prin vot. In mod simetric, increderea acordata de Parlament se retrage tot prin vot. Dupa cum poporul retrage increderea acordata parlamentarilor la urne, cu ocazia alegerilor.
Pentru a sti ce are de facut si pentru a evita situatia radicala a divortului politic, Parlamentul supravegheaza permanent activitatea Guvernului ghidandu-l prin anumite mesaje, in timp ce poporul, la randul sau, supravegheaza Parlamentul (inclusiv controlul si ghidajul acestuia asupra executivului) semnalandu-i, in diverse modalitati, ce ii place si ce nu ii place, ce doreste si ce nu doreste.
Daca Parlamentul poate retrage increderea si, in consecinta, sprijinul oferit Guvernului, Guvernul nu poate retrage increderea sa Parlamentului, acesta fiind in contact politic direct cu
