Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul bulgar: Oleoductul Burgas - Alexandroupolis nu este profitabil

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

După ce a provocat uimire anunţând vineri că Bulgaria se retrage din proiectul oleoductului şi suspendă lucrările la centrala nucleară Belene, Borisov a negat sâmbătă că ar fi "aruncat o bombă", insistând că a spus adevărul, iar faptul că ţările implicate în proiect (Bulgaria, Rusia şi Grecia) nu au alocat fonduri pentru acesta nu poate fi contestat, potrivit Mediafax.

Declaraţiile de vineri au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Sofia. "Acesta este răspunsul pe care l-am dat întrebării ambasadorului grec. Nu a fost o bombă; a fost adevărul - oleoductul nu este profitabil. Vreţi să mergem acum la Burgas şi să-i întrebăm pe locuitori dacă vor ca un petrolier să intre în port în fiecare zi în timpul sezonului de plajă? Pentru mine este important ce cred bulgarii. Dacă vizităm autostrada Trakiya, vom vedea lucrări de construcţie în desfăşurare; dacă mergem la Burgas - Alexandroupolis, nu vom vedea nimic; doar mlaştină şi păduri", a spus Borisov sâmbătă, la o întrunire desfăşurată la Blagoevgrad.

În ceea ce priveşte centrala nucleară de la Belene, el a afirmat că lucrările de construcţie pot începe a doua zi după ce statul va găsi un investitor strategic . "Chiar acum, acolo este un lac; un lac care costă două miliarde de euro. Predecesorul meu, Serghei Stanişev, a anunţat că participarea Bulgariei la proiect va costa patru miliarde de euro, dar până la urmă avem nevoie de 13 miliarde de euro. De unde putem lua aceşti bani - de la sănătate, educaţie sau de la asistenţa socială?", a spus el.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, declarase vineri că Bulgaria se retrage din proiectul oleoductului. La scurt timp, Guvernul de la Sofia a dat publicităţii un comunicat în care preciza că va aştepta studiile de mediu înainte de a lua o decizie, pentru ca ulterior Borisov să sugereze că se aşteaptă ca evaluările să fie negati

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°