În repetate rânduri, Libertatea a scris despre Mihnea Cristian Mărciulescu, un copil de 3 anişori care s-a născut cu cordonul ombilical înfăşurat de două ori în jurul gâtului. Ca un blestem, cordonul ombilical care l-a hrănit, legătura directă cu mama sa, i-a şi curmat viitorul. Lipsit de oxigen, creierul micuţului a sucombat. Mihnea nu va zâmbi niciodată! Îngerul fără aripi e inert: nu vede, nu se mişcă, nu vorbeşte, este epileptic şi stă numai pe spate. Disperată, familia a decis că numai criogenia îl poate salva. Părinţii speră că peste ani medicina va fi atât de avansată, încât micuţul ar pute fi dezgheţat şi tratat. Am fost solicitat de colegii de la “Acces Direct” să-mi spun părerea în calitate de teolog, de om al Bisericii.
Orice lucru făcut spre salvarea unei vieţi e încurajat şi binecuvântat de Biserică. Viaţa e de nepreţuit, iar Biserica, prin comisiile sale de bioetică, a permis transplantul. Da, Biserica militează pentru apărarea vieţii, ca dar al lui Dumnezeu! Familia micuţului Mihnea are dreptul să încerce absolut orice! Poate, nu poate, cu siguranţă, medicina va evolua!
O întrebare cutremură însă întreaga speranţă, ipotetica salvare! Nu va trebui omorât îngerul ca să fie îngheţat, criogenat? Cine îşi va lua această responsabilitate, această crimă pe suflet? Putem ucide în aşteptarea vieţii? Aceasta-i întrebarea! Eu unul aş aştepta. Cum, prin botez, Hristos l-a trezit pe Mihnea din comă, tot aşa are un plan cu el. Iar planurile divine sunt mult peste înţelegerea noastră. Apelaţi la orice, dar fără crimă! Cred că împreună cu zeci de mii de oameni merită să ne rugăm pentru Mihnea! Sunt părinte şi ştiu ce simţiţi. Mă doare şi pe mine, cumplit, dar nu putem decât să ne rugăm! Pentru noi pare inert, dar în el clocoteşte viaţa! Doamne ajută!
