Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evadaţi printr-un tunel săpat de la toaleta din celulă până în grădina directorului închisorii

Publicat in Gandul, joi 17 aprilie 2008 ·

Interpolul a dat în căutare internaţională nouă deţinuţi islamişti care se află în libertate de peste o săptămână, după ce au evadat dintr-o închisoare din Maroc printr-un tunel de 22 de metri lungime. Metoda: tunelul a fost început în toaleta unei celule şi terminat în grădina directorului centrului de detenţie.

Cei nouă au evadat din închisoarea marocană din Kenitra, la nord de capitala Rabat, la dat de 7 aprilie. Ei au lăsat în urmă doar un bilet în care menţionau că gardienii şi ceilalţi deţinuţi nu i-au ajutat cu nimic şi nu au ştiut de planul lor.

Evadaţii erau condamnaţi pentru implicare în atentatele cu bombe de la Casablanca din 2003, soldate cu moartea a 45 de persoane. Unul dintre ei era condamnat la moarte, şase la închisoare pe viaţă iar restul la 20 de ani de închisoare. “Începând cu toaleta dintr-o celulă, ei au săpat un tunel de 60 de centimetri în diametru, 22 de metri lungime şi doi metri adâncime”, a precizat ministrul justiţiei marocan, Abdelouahed Radi, care a admis că “a fost vorba şi de neglijenţă” din partea gardienilor. Radi susţine că înainte de evadare, prizonierii au primit permisiunea unuia dintre gardieni de a fi mutaţi în două celule alăturate. Ministrul nu a dezvăluit însă cât timp le-a luat să sape tunelul, nici metodele folosite. Interpolul a publicat fotografiile şi numele evadaţilor, lansând o operaţiune inetrnaţională de prindere a lor. (A.I.)

Interpolul a dat în căutare internaţională nouă deţinuţi islamişti care se află în libertate de peste o săptămână, după ce au evadat dintr-o închisoare din Maroc printr-un tunel de 22 de metri lungime. Metoda: tunelul a fost început în toaleta unei celule şi terminat în grădina directorului centrului de detenţie.

Cei nouă au evadat din închisoarea marocană din Kenitra, la nord de capitala Rabat, la dat de 7 aprilie. Ei au lăsat în urmă doar un bilet în care menţionau

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°