Peste 30.000 de persoane, potrivit poliţiei elene, au ieşit în stradă la Atena şi Salonic miercuri, în cursul unei greve generale de 24 de ore, pentru a protesta faţă de noul plan de austeritate negociat cu UE şi FMI de către guvernul grec, care se confruntă cu primul său test social.
În jurul orei 14.30, protestatarii se aflau în piaţa din faţa Parlamentului şi aruncau cu pietre în forţele de ordine, care, la rândul lor, au răspuns cu grenade lacrimogene. Jandarmii încercau să spargă grupurile de protestatari. Potrivit corespondentului Antena 3, grecii care iau parte la miting au dat foc unui arbore care se află la circa 10 metri de Parlament.
La Atena, poliţia estima la mijlocul zilei la peste 15.000 numărul de manifestanţi care se îndreptau spre Parlament, separaţi în două coloane, în timp ce la Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, aproape 18.000 de persoane era cifra avansată de către poliţie, transmite Agerpres. În capitală, defilarea cea mai numeroasă era cea a frontului sindical comunist Pame, unit sub sloganuri precum ”Nesupunere” şi ”Fără noi sacrificii pentru plutocraţie”. O altă coloană era condusă de două centrale sindicale, GSEE şi Adedy, organizatoarele zilei de acţiune pentru ”a respinge noile măsuri dure, nedrepte şi ineficiente”.
Aproape 5.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a asigura securitatea manifestaţiilor, deseori violente în Grecia, aşa cum s-a întâmplat în cursul a două precedente greve generale, din februarie anul acesta. Accesul în Parlament era încercuit cu bare metalice.
Într-o manifestare de fermitate faţă de nemulţumirea populară, Ministerul de Finanţe a făcut cunoscut în cursul dimineţii că noul plan de economii şi de reforme structurale, contestat în stradă, a fost finalizat în cursul unei reuniuni discrete marţi seara între premierul conservator Antonis Samaras şi ministrul său de finanţe, Yan