Noul Mercedes GLA, unul dintre cele cinci modele compacte, de nouă generaţie, ale mărcii germane, este disponibil la vânzare şi în România. Cu un preţ de pornire de 24.625 euro (fără TVA), SUV-ul poate fi deja comandat, urmând ca primele maşini să ajungă la clienţi şi în show-roomuri în luna martie, anul viitor.
GLA, model complet nou, introdus în gama Mercedes, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Frankfurt, din septembrie, preia la nivel vizual multe trăsături de la Clasa A. De asemeni GLA este primul SUV care beneficiază de sistemul de tracţiune integrală permanentă 4MATIC cu distribuţie variabilă a cuplului motor, potrivit Mercedes-Benz România. "Prin lansarea modelului GLA reuşim să creştem numărul de modele SUV disponibile în gama Mercedes-Benz, exploatând astfel la potenţial maxim segmentul SUV-urilor compacte, aflat în creştere continuă", a declarat Ola Källenius, membru al boardului de conducere pentru divizia de vânzări Mercedes-Benz Cars. Două versiuni sunt disponibile pe benzină şi altele două disesel. GLA 200 (24.625 euro fără TVA), cel mai ieftin din gamă, este echipat cu un motor cu putere maximă de 115 kW (156 CP). Următoarea versiune, de 155 kW (211 CP), care va purta indicativul GLA 250 va costa 29.650 euro (fără TVA) respectiv 31.510 euro (fără TVA), cu tracţiune integrală, 4MATIC. Modelul GLA 250 4MATIC accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 7.1 secunde şi, astfel devine un concurent serios în materie de performanţă, în segmentul SUV-urilor. Cele două variante Diesel disponibile pentru noul GLA se remarcă printr-un cuplu foarte bun şi eficienţă: GLA 200 CDI (25.650 euro fără TVA), dieselul de bază, dispune de 100 kW (136 CP), are o cilindree de 2.2 litri şi un cuplu motor maxim de 300 Nm. Pentru aceste valori de putere şi cilindree, consumul mediu este cifrat la 4.3 litri/100 km. GLA 200 CDI este disponibil şi ca model 4MATIC de