Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Băsescu ştie cel mai bine cum s-au fraudat prezidenţialele

Publicat in Romania Libera, marți 8 octombrie 2013 ·

Senatorul PSD Mircea Geoană, fost candidat la Preşedinţie, susţine că Traian Băsescu ştie cel mai bine cum s-au fraudat prezidenţialele din 2009, social-democratul afirmând că preşedintele "aşa a câştigat al doilea mandat" la Cotroceni.

"Domnul Traian Băsescu ştie cel mai bine cum s-au fraudat alegerile prezidenţiale din 2009. Cum persoane decedate au votat, cum la Paris a fost un vot la 13 secunde, cum s-au tipărit buletine de vot în plus, cum s-au modificat procesele verbale. Domnul Băsescu ştie mai bine ca oricine toate aceste lucruri, pentru că aşa a câştigat al doilea mandat de preşedinte. Am trimis în 2009 sute de mii de dovezi la CC, fără a fi măcar analizate. Şi dacă tot ştie atât de bine cum s-au fraudat alegerile prezidenţiale din 2009, de ce nu ne spune şi nouă cum a făcut? Astfel vom şti cum putem preveni astfel de situaţii total nedemocratice şi ilegale pe viitor", afirmă Geoană în comunicat de presă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, despre rechizitoriul din dosarul lui Liviu Dragnea privind fraudarea referendumului, că acelaşi mecanism a fost folosit de PSD în 2009, la alegerile prezidenţiale, transmite Mediafax.

Preşedintele a arătat că a citit o parte din rechizitoriul din dosarul lui Liviu Dragnea privind fraudarea referendumului, şi a arătat că îl va citi integral până miercuri, pentru că documentul prezintă "o epopee a furtului în campanie".

"Cu acelaşi mecanism au mai furat o dată, cel puţin în 2009, iar în 2004 am suspectat calculatorul. Dar în 2009, la alegerile prezidenţiale, PSD a utilizat exact acelaşi mecanism de furt", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Senatorul PSD Mircea Geoană, fost candidat la Preşedinţie, susţine că Traian Băsescu ştie cel mai bine cum s-au fraudat prezidenţialele din 2009, social-democratul afirmând că preşedintele "aşa a câştigat al doilea mandat" la Cotroceni.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 45 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°