Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A inceput batalia pe piata de 150 de milioane de euro a serviciilor de dializa

Publicat in Ziarul Financiar, luni 9 martie 2009 ·

Dupa extinderea puternica din ultimii ani inregistrata pe segmentul clinicilor private generaliste, febra deschiderilor de noi unitati a atins un alt domeniu: centrele de dializa.

Numarul centrelor private de dializa de pe piata locala a crescut cu 13 unitati in perioada septembrie 2008 - februarie 2009, dupa ce in toamna anului trecut functionau 18 astfel de centre, potrivit datelor companiilor din domeniu.

Majoritatea jucatorilor au apasat puternic pedala extinderii in aceasta perioada, in conditiile in care fondurile alocate pentru serviciile de dializa au crescut de la 40 mil. euro in 2003 la 148 de milioane de euro anul acesta.

Numai in acest an, spre exemplu, fondurile pentru acest program sunt mai mari cu 41% comparativ cu anul 2008, aceasta fiind una dintre cele mai mari cresteri de fonduri bugetata de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNAS). Dupa o perioada de mai bine de zece ani in care putini au fost operatorii care au investit in acest tip de afacere, tot mai multi sunt cei care aduna cateva milioane de euro pentru noi unitati. In 1990, pe piata locala, exista un singur centru de dializa in cadrul Spitalului Carol Davila in cadrul caruia erau tratati 100 de pacienti.

Astazi pe piata locala sunt inclusi in programe de tratamente 8.000 de pacienti, insa numarul total al bolnavilor ar fi de 10.000, potrivit reprezentantilor Fresenius NephroCare Romania, unul dintre principalii jucatori din domeniu.

Potrivit Fresenius, numarul celor care sufera de insuficienta renala a crescut cu 1.000 de persoane anul trecut. Evidenta bolnavilor se tine in Registrul Renal Roman, iar cresterea fondurilor se bazeaza pe datele furnizate de acesta.

Potrivit Fresenius, 50% din piata este privata, ponderea sectorul public urmand sa scada in urmatorii doi ani la 20%. Serviciile de dializa sunt decontate integral de CNAS, in limita

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°