Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-am găsit pe Treptow. E filantrop în America

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 10 martie 2013 ·

În 2002, la Iaşi izbucnea unul dintre cele mai mediatizate scandaluri sexuale din ţara noastră.

Kurt William Treptow, un profesor şi istoric din Statele Unite ale Americii, venit în ţară pentru a promova cultura şi istoria României în lume, era acuzat că organizase nenumărate orgii sexuale cu minori. Scenele incredibile fuseseră filmate, fotografiate şi găsite de anchetatori în posesia americanului. Printre cei cu care istoricul de peste Ocean ar fi participat la orgii se numărau inclusiv copii de doar şapte ani. După ce Treptow a fost pus sub acuzare, a urmat un proces îndelung mediatizat de presa din întreaga lume. La vremea respectivă, Ioan Talpeş, consilier prezidenţial a lui Ion Iliescu, îl numea pe Treptow „un om deosebit“ şi s-a speculat că americanul ar fi fost, de fapt, un spion trimis în România de CIA, ca „agent de influenţă“. În 2003, Treptow a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru pedofilie şi act sexual cu un minor. A fost eliberat condiţionat în 2007, după 4 ani petrecuţi în Penitenciarul Iaşi. Acela a fost anul în care cei care l-au cunoscut pe american au auzit pentru ultima oară de el.

„Nu mai ştiu absolut nimic de el. El a plecat din ţară, şi dus a fost. Nu am mai ţinut legătura cu el după ce a părăsit România“, ne-a spus ieri Liviu Bran, cel care l-a apărat pe Treptow în proces şi care a fost un apropiat al americanului în perioada în care acesta a stat în Iaşi.

Pus pe lista ruşinii din America

Pentru Treptow, întoarcea în America a însemnat începutul unei noi vieţi. I-ar fi fost imposibil să se adapteze dacă nu ar fi lăsat trecutul în spate. Aşa că primul lucru pe care l-a făcut după ce s-a întors în ţara natală a fost să-şi schimbe numele. În prezent, potrivit unor informaţii oficiale obţinute de „Ziarul de Iaşi“, pe american îl cheamă August Kurt Brackob şi locuieşte într-o vilă de pe strada Celina

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 24 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 24 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°