Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia dansează în ploaie

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 11 iunie 2008 ·

Meci pentru istorie în această seară între Elveţia şi Turcia, oricare dintre combatante fiind în pericol să îşi ia adio de la turneul final în cazul unei înfrîngeri. Elveţia venea după meciul cu Cehia, pierdut de trupa lui Jakob Kuhn cu 1-0, în timp ce Turcia înclinase capul în faţa coechipierilor genialului Cristiano Ronaldo cu un sec 2-0.

Se anunţa un meci de mare angajament, dacă luam în seamă scandalul din ultima dispută a celor două formaţii. Ţara gazdă a început cu nerv prima repriză, încercînd să facă faţă presiunii propriilor suporteri şi să îşi apere onoarea. Golul a venit în minutul 31, atunci cînd Derdiyok primeşte o pasă în adancime de la Senderos, îl driblează pe Volkan şi centrează cu latul pentru Yakin, care îndeplineşte o simplă formalitate. Ploaia demnă de potopul biblic a făcut ca meciul să se asemene cu unul de polo cu piciorul, bălţile şi terenul alunecos supralicitînd efortul fizic al ambelor echipe. Pauza a venit ca o binecuvîntare, după ce Yakin a mai ratat o ocazie incredibilă din cinci metri.

Revenirea de la cabine s-a produs sub steagul furiei Semilunei. Oamenii lui Terim au părut decişi din primul minut să întoarcă rezultatul. Ploaia se opreşte şi dansul începe. După cîteva dueluri tari sancţionate de Lubos Michel, Arda centrează de pe partea stînga si Senturk trimite imparabil cu capul de la 7 metri. Urmează douăzeci de minute în care ocaziile se schimbă de la poartă la poartă.

Minutele finale au fost incendiare. Turcii execută slab o lovitură liberă şi elveţienii pleacă pe contră, mingea ajunge la Yakin care şutează puternic de la 16 metri, dar Volkan reuşeşte să reţină în doi timpi. În minutele de prelungire vine absolvirea. Arda pleacă pe partea stangă, driblează în centru şi şutează imparabil de la 16 metri. Turcia respiră în ploaia de pe St. Jakob-Park şi îşi joacă ultima carte în al treilea meci al gru

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 49 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 22 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 39 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cel puţin 6 ruși au murit şi 35 sunt răniți în urma unui atac ucrainean cu drone în Belgorod, transmite Moscova

G4Media acum 34 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 35 rănite luni dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone explozive în regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina şi vizată cu regularitate de forţele Kievului, a anunţat guvernatorul local, citat de AFP,

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 22 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°