Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Elevii încă aşteaptă rechizitele gratuite

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Elevii din ciclul primar trebuie să primească rechizite în valoare de 25 de lei, în timp ce şcolarii din clasele V-VIII materiale în valoare de 30 de lei.

Pentru a nu merge cu ghiozdanul gol la şcoală, părinţii au fost nevoiţi să facă rost de bani pentru ca micuţii lor să aibă pe ce şi cu ce scrie. ,,Copiii vin la şcoală şi au ce le trebuie. Au avut părinţii grijă de asta. Le-au cumpărat rechizitele necesare zi de zi, precum caiete, blocuri de desen, acuarele şi stilouri”, a declarat directorul adjunct al Şcolii Generale ,,Andrei Şaguna” din Deva, Dana Popa.

Deşi ar fi trebuit să beneficieze de rechizite şcolare gratuite, până la ora actuală elevii nu au văzut niciun caiet şi niciun pix. „Nu am primit nimic până acum. Profesorii ne-au spus că vor veni rechizitele, însă mai târziu. La fel s-a întâmplat şi anul trecut, au venit la două luni după începerea şcolii”, a declarat Dorinuţ Băcean, elev în clasa a V-a la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, din Deva.

Mai au de aşteptat

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara spun că situaţia este cauzată de faptul că licitaţia pentru desemnarea firmei care va asigura distribuirea materialele didactice către şcolari a avut loc abia la începutul acestei luni.

„Licitaţia s-a desfăşurat în data de 7 octombrie, iar contractul urmează a fi semnat astăzi. Firma care a câştigat licitaţia este din Râmnicu Vâlcea, iar rechizitele şcolare vor fi distrituite elevilor până la jumătatea lunii viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Raluca-Silvia Iacobescu.

Anul acesta, la nivelul judeţului Hunedoara, peste 7.500 de elevi nevoiaşi au depus cereri pentru a primi rechizite şcolare gratuite. Comparativ cu anul trecut, numărul solicitărilor a crescut cu aproximativ 600.

Valoarea materialelor didactice pe care ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 26 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°