Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buga a plecat în SUA în locul lui Mazilu

Publicat in Adevarul, marți 23 mai 2006 ·

de Silviu Prigoană în SUA au ajuns la Mogoşoaia, locul de cantonament al primei reprezentative. Selecţionata de fotbal a suferit doar o singură modificare, Mugurel Buga înlocuindu-l pe Ionuţ de Silviu Prigoană în SUA au ajuns la Mogoşoaia, locul de cantonament al primei reprezentative. Selecţionata de fotbal a suferit doar o singură modificare, Mugurel Buga înlocuindu-l pe Ionuţ Mazilu, vârful rapidist alăturându-se astfel celorlalţi giuleşteni din lot: Dănuţ Coman, Valentin Bădoi, Vasile Maftei şi Daniel Niculae. Atacantul "studenţilor" fusese schimbat în minutul 20 al partidei din Regie, acuzând o întindere. "Nu mai pot pleca în SUA", a spus Mazilu imediat după partidă, fiind completat şi de antrenorul Gheorghe Mulţescu: "Trebuie să-i facem un RMN pentru a vedea ce este. Noi sperăm să putem să-l recuperăm în aceste două săptămâni de pauză". Ajuns şi el la Mogoşoaia, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a spus că generaţia sa nu se mai poate ridica la nivelul naţionalei conduse de Gheorghe Hagi. "Nu se va întâmpla ca echipa noastră să ajungă unde a fost Generaţia de Aur în 1994, când a participat la turneul final din SUA. Poate doar să reuşim calificări. Nu mai sunt talente", a spus Rădoi. Legat de turneul de peste Ocean, conducerea FRF este mulţumită atât din punct de vedere financiar, cât şi sportiv.

Două meciuri într-o zi

"Este un turneu bine-venit pentru noi, însă obositor. Nu mergem în SUA să pierdem, pentru că rezultatele au importanţa lor şi sunt interesante", a spus Mircea Sandu, care a plecat în State împreună cu mama sa. "Este un turneu puternic, important, iar unii dintre noi avem posibilitatea să vizităm America. Este important ca Piţurcă să tragă unele concluzii pentru campania din toamnă, când, ca şi acum, ar putea exista doi-trei accidentaţi", a spus, înaintea decolării, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu. În perioada 21-29 mai,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 21 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 5 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°