Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Offshore antic. De ce şi-au îngropat celţii banii în Jersey?

Publicat in Ziua Veche, miercuri 27 iunie 2012 ·

Presa britanică susţine că una dintre cele mai “mari comori din istoria europeană” a fost descoperită de doi arheologi amatori pe insula Jersey.

Aceasta este cea mai mare şi mai cunoscută dintre insulele Canalului Mânecii, aflată sub jurisdicţia Marii Britanii. După 30 de ani de căutări, doi arhelogi amatori au găsit tezaurul, compus din monede de aur şi argint, evaluat de experţi la vao valoare cuprinsă între 6 milioane şi 15 milioane de euro, informează presa locală, citată de Agerpres..

Monedele descoperite, având o masă de circa 700 de kilograme şi datând aproximativ de la jumătatea secolului I î.Hr., se aflau în circulaţia tribului celtic numit Coriosolitae, care trăia în nordul actualei Bretanii, în largul coastei Normandiei, scrie presa britanică. Monedele, consideră arheologii, ar putea să fi fost ascunse înaintea invaziei romane. La mijlocul secolului I î.Hr., legionarii de sub comanda lui Iulius Caesar au cucerit triburile celţilor.

Istoricii nu au putut încă stabili numărul exact al monedelor, deoarece, de-a lungul timpului, metalul “s-a suda”, încât a ajuns să semene cu un “lingou” uriaş.

Conform estimărilor preliminare, se iau în calcul între 30.000 şi 50.000 de monede, colecţionarii estimând că fiecare monedă ar valora 100-200 de lire sterline. Astfel, valoarea totală a comorii a fost estimată între 6 milioane şi 15 milioane de euro.

Presa britanică susţine că una dintre cele mai “mari comori din istoria europeană” a fost descoperită de doi arheologi amatori pe insula Jersey.

Aceasta este cea mai mare şi mai cunoscută dintre insulele Canalului Mânecii, aflată sub jurisdicţia Marii Britanii. După 30 de ani de căutări, doi arhelogi amatori au găsit tezaurul, compus din monede de aur şi argint, evaluat de experţi la vao valoare cuprinsă între 6 milioane şi 15 milioane de euro, informează presa locală, citată d

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 52 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Când și cum pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii private

Adevarul acum o ora
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a făcut marți o serie de precizări privind modalitatea și termenele la care pit fi retrași banii din Pilonul II de pensii private.

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Negocierile de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei încep în iunie, anunță șefa diplomației din Belgia, țară care deține președinția Uniunii

Ziare.com acum 27 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE. "

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 2 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°