Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamentele, negociate pastilă cu pastilă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

Din 4.000 de produse, ministrul sănătăţii şi distribuitorii pharma s-au înţeles la preţ pentru mai puţin de jumătate. Sursa: Octavian Cocoloş

Bolnavii sunt încă ameninţaţi să nu găsească în farmacii medicamente, după cum lasă să se înţeleagă distribuitorii şi producătorii. Oficialii din Ministerul Sănătăţii şi cei din industria farmaceutică s-au înţeles, joi seara, în privinţa scăderii preţurilor doar la anumite produse, mare parte dintre acestea incluse în programele naţionale.

Deocamdată, nu s-a hotărât nimic în privinţa medicamentelor compensate cu 50% ori 90%. Scăderile de preţ stabilite zilele acestea confirmă că în România multe medicamente se vindeau la preţuri mult mai mari decât în ţări din UE. Distribuitorii spun că ar putea relua aprovizionarea farmaciilor de săptămâna viitoare, dacă astăzi se semnează noile preţuri la medicamente.

Media celor mai mici preţuri din UE, plus discount

Pentru că ani întregi au fost firme care au tras pe sfoară Ministerul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu încearcă, în plină campanie electorală, o reaşezare a preţurilor, astfel încât medicamentele să nu se scumpească din cauza deprecierii leului. Pentru a găsi o formulă de calcul acceptabilă, în ceea ce priveşte noul preţ al medicamentelor, s-au ales 12 ţări europene, din care se vor alege trei ţări cu preţuri mai mici la medicamente.

„Vrem preţuri rezonabile. Nu putem să ne comparăm cu Germania, pentru că nici PIB-ul lor nu se compară cu al nostru“, ne-a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigură ri de Sănătate, care a participat la unele discuţii cu reprezentanţii din industrie. Pe lângă media celor mai mici trei CIP-uri europene, oficialii MS au cerut şi un discount de 5% pentru fiecare produs.

Cursul euro pentru medicamente va fi 3,63 lei

Producătorii de medicamente sus

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 44 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 44 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Klaus Iohannis va fi primit mâine de Joe Biden la Casa Albă

HotNews acum 25 minute
Președintele american Joe Biden îl va primi pe omologul român Klaus Iohannis la Casa Albă pe 7 mai, moment în care cei doi șefi de stat vor marca 20 de ani de când România a aderat la alianța NATO, anunță Casa Albă într-un comunicat de presă. Vizita

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°