Omul invizibil pe jumătate vizibil, mere trase în zahăr, indieni sioux invocându-l pe Manitu de după perdele de fum cu miros de tămâie, elicoptere cu telecomandă (două la preţ de unul), clătite cu Nutela, moşicrăciuni cu plete dalbe sau aurii, bambi, reni, căţei, urşi - gonflabili şi deglonfabili -, bijuterii la alcătuirea cărora a muncit o întreagă regiune defavorizată din China, tarabe de tir, tarabe de curse ecvestre, unde caii înaintează prin aruncarea unor bile în nişte găuri, tarabe cu darts, tarabe cu cercuri colorate, prin zvârlirea iscusită a cărora poţi câştiga telefoane mobile sau coniac contrafăcut, clovni cu umor şi arlechini vai steaua lor, magazine de şindrilă care stau să se năruie sub greutatea dioramelor, mici, medii sau uriaşe, numite presepe (reconstituiri din materiale ieftine ale Ieslei, cu avataruri năucitoare, cu locuitori din Betleem căsăpind bucuroşi oiţe şi porci, otova, pentru festinuri improbabile), sucuri şi porchetta, şorţuri de bucătărie imprimate cu puzza lui David, gogoşi şi vată de zahăr, vrăjitoare-marionetă care dau din picioare şi râd isteric, stive de peturi cu suc, trenuleţe de lemn în care fiecare vagon poartă o literă. Adunate, literele din acest tren-gablonţ alcătuiesc numele persoanei iubite sau, dacă vreţi, al sărbătorii care tocmai acum se celebrează: Il Natale.

Ne aflăm la Roma, în anul 2012, în piaţa Navona, în ajunul Crăciunului.

Pentru mine, acest spaţiu a fost, întotdeauna, o cortină de nobleţe pe scena Europei. Un loc în care Bernini vorbeşte, incontinent, de patru sute de ani încoace, despre graţie, forţă şi echilibru, prin Fântâna celor patru fluvii, un loc în care barocul îşi etalează faldurile prin Borromini sau Giralamo Rainaldi. Un loc al fastului strunit înţelept, al imaginaţiei libere, corectată de o rigoare jubilantă şi aristocratică. Nu sunt, nu am fost vreodată împotriva contrastelor şi ana