Când credea că moare, medicii i-au salvat viaţa. Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a rămas recunosător celor care i-au oferit o a doua şansă. În semn de respect, el şi Rodica, soţia care i-a donat din ficatul ei, promovează clinica unde a fost vindecat.
A fost operat în clinica „Regensburg", din Germania, iar reuşita operaţiei l-a făcut pe Cristi Minculescu să-şi schimbe total modul de viaţă şi chiar să aprecieze mai mult sănătatea.
Întrucât obiceiurile rockerilor din garda veche sunt destul de „bolnăvicioase" faţă de restul interpreţilor de muzică, Cristi a fost nevoit să înceapă o cu totul altă viaţă, după transplantul de ficat din 2009.
Stresul şi nopţile pierdute din cei 32 de ani de carieră, tutunul în exces, berea, dar şi pasiunea pentru ţuica de Craiova sunt doar câteva dintre obiceiurile proaste care i-au amplificat boala pe care a moştenit-o de la tată.
Mădălina şi Bogdan, copiii gemeni vitregi ai solistului, au fost alături de Cristi Minculescu în momentele grele ale acestuia(Foto: Arhiva personală)
De trei ani încoace, însă, simbolul rockului autohton duce o viaţă exemplară. Somn la timp, fără tutun, apă plată, rar câte-o bere, dar şi relaxarea, acestea au fost ingredientele de succes ale însănătoşirii îndrăgitului solist.
Săptămâna trecută a fost la controlul de rutină, iar din surse apropiate am aflat că medicii de la clinica din München l-au găsit bine.
De bucurie că este în viaţă şi că se simte tot mai bine, vocalistul Iris îşi arată recunoştinţa faţă de medicii nemţi recomandându-i celor care suferă de aceeaşi boală.
La concerte sau la conferinţele de presă, Cristi împarte flyere cu clinica „Regensburg" din Germania.
Rodica Minculescu, soţia sa, este la fel de deschisă cu cei care îi cer ajutorul.
Ea îi îndrumă către medicul Pompiliu Pisso, de la spitalul din Mün