Una dintre revistele dedicate vietii muzicale de Opera si Filarmonica publica, la finele lui 2004, repertoriul pe 2005 al tuturor scenelor din Italia.
La Teatro Lirico din Cagliari, Cristian Mandeal a dirijat Oedip-ul lui Enescu. In distributia internationala figureaza si George-Emil Crasnaru. Nu-s multi solistii si dirijorii nostri cu contracte in Europa. In Amadeus, fiindca asa se cheama prestigioasa publicatie care informeaza asupra fenomenului, ii mai aflam pe Irina Lungu, la Scala din Milano, pe Doina Dimitriu, la Teatro Massimo din Palermo, pe Adina Nitescu, la Teatro din San Carlo-Napoli, si tot aici, pe Carmen Oprisanu. In fine, le mai gasim pe Viorica Cortez, la Teatro dellâOpera din Roma, si din nou pe foarte solicitata Doina Dimitriu, la Teatro Giuseppe Verdi din Triest.
In calendarul mensual al orchestrelor simfonice si al concertelor semnificative, numele romanilor sunt si mai putine. Se canta rar o rapsodie de Enescu, iar dintre pianisti, intalnesc adesea numele lui Radu Lupu. Nu am cunostinta de prezentele romanesti in Franta, Germania si alte tari, deoarece in Bucuresti nu vin decat periodicele Di Agostini Rizzoli. Cand se intampla sa am in fata o revista muzicala straina, ma uit intai la numele compatriotilor. Uneori le numar, cu rabdare si o incrancenare demne de o cauza mai buna.
Care ar fi cauza mai buna? Desigur, o alta cadenta.
Toata admiratia pentru cei cativa solisti care au reusit contracte bune si de durata pe cele mai frecvente podiumuri din peninsula. Nu-i un secret ca multi tineri care canta in afara tarii au trecut prin scoala Marianei Nicolesco si ca tot Mariana Nicolesco le-a construit drumul spre rolurile din cateva mari teatre de opera si balet. In acelasi timp, toata tristetea pentru esecul invatamantului muzical, care pregateste poate si inca buni muzicieni, dar nu si cariere. Imi e tot timpul prezenta in
