Am convingerea ca astfel de intamplari sunt tipice doar sistemului bugetar puturosit si depresiv, pe care, eu unul, il cunosc destul de bine.
Daca ai idei, le pui in practica si mai ai si succes atunci trezesti din adormire un monstru periculos, marele sef, care asteapta cu perseverenta o viata tihnita pentru a se bucura de privilegii si mult visata pensie. Succesele tale pot crea seisme, iar seful isi va simti amenintata pozitia si influenta in institutie. De aceea va avea reactii neasteptate, graduale, iar tu trebuie sa le intuiesti, sa fii mereu cu un pas inaintea lui.
Primul pas al ostracizarii este tachinarea atat intre patru ochi, cat si fata de terti. Tachinarea este un semnal atat pentru tine, ca este inceputul unei usoare si periculoase alunecari in tenebre, cat si pentru colegii tai, care o percep ca pe un semnal de inceput ca ar fi bine sa se detaseze de tine, sa se disocieze de ideile si proiectele tale. Devii personajul omega din institutie; esti incercuit treptat, izolat, iar debarcarea este o chestiune de timp. Simti ca traiesti in plin suprarealism. Pe fata seful iti zambeste, iti lasa impresia ca rezolva problemele pe care le ridici, dar nu este greu sa descoperi ca incercarile tale raman fara raspuns.
Daca rezisti si ii barezi loviturile urmeaza o etapa noua. Este ales un personaj cu probleme psihice (il gasesti in fiecare institutie bugetara, iar aceea la care ma refer eu are unul foarte agresiv), care se va "ocupa" de tine intr-o maniera vecina cu haituirea. Colegii tai stiu ca este nebun, dar mai stiu ca este protejatul sefului, iar pe de alta parte isi dau seama ca s-a trecut la o noua etapta in evacuarea ta din institutie. Un fin razboi psihologic securisto-optzecist: nebunul iti adreseaza injurii fara motiv de cate ori te intalneste. Tu mergi pe cai legale, nu disimulate. Faci de fiecare data o instiintare catre angajator
