Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurogrupul, mărul discordiei dintre Franţa şi Germania

Publicat in Adevarul, duminică 8 iulie 2012 ·

Nominalizarea unui nou şef al miniştrilor de Finanţe din zona euro agită spiritele la Paris şi la Berlin, niciuna dintre părţi nefiind dispusă să cedeze în favoarea celeilalte.

Franţa şi Germania nu reuşesc să se pună de acord cu privire la persoana care să preia şefia Eurogrupului, ce reuneşte miniştrii de Finanţe din uniunea monetară. Mandatul actualului preşedinte, Jean-Claude Juncker, premier al Luxemburgului, se va încheia la 17 iulie, iar nominalizarea viitorului şef era anunţată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru începutul acestei luni, notează AFP.

Însă disensiunile dintre Franţa şi Germania pe această temă par să se adâncească. Ieri, ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici, a anunţat că Franţa vrea ca mandatul lui Jean-Claude Juncker, aflat în această funcţie de şapte ani, să fie extins o anumită perioadă, pentru a putea pregăti o soluţie pe termen lung, notează AFP.

Reacţia ministrului francez de Finanţe a venit în contextul în care publicaţia germană „Der Spiegel" a scris sâmbătă că, din informaţiile sale, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, ar urma să preia preşedinţia Eurogrupului, după care ar urma să-i cedeze funcţia, la jumătatea mandatului, lui Moscovici. Potrivit „Der Spiegel", cancelarul german, Angela Merkel, promotoare a austerităţii, şi preşedintele francez, socialistul François Hollande, sunt pregătiţi pentru această soluţie de compromis.

„Aceasta nu este o problemă de actualitate", a declarat ministrul francez de Finanţe la forumul economic anual desfăşurat la Aix-en-Provence, în sud-estul Franţei. La sfârşitul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al lui Juncker a declarat că acesta „ar fi disponibil (pentru a rămâne în această funcţie) până la sfârşitul acestui an", scrie „The Wall Street Journal".

Întâlnire pe fond de criză

În timp ce nominalizarea s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 4 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°