Potrivit celui mai recent raport finaciar Central European Media Entreprises (CME), compania care deţine Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Sport.ro şi mai multe radiouri, a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului o diminuare a veniturilor de la 304,8 milioane de dolari (în al doilea trimestru din 2008), la 186,1 milioane. De asemenea, operaţiunile companiei din România au avut, în perioada aprilie – iunie 2009, venituri nete de 48,8 milioane de dolari, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut acestea înregistrau 79,8 milioane de dolari. În plus, compania din România a avut EBITDA (venituri înainte de plata taxelor, a dobânzilor, a deprecierii şi a amortizării) 15,4 milioane de dolari, în scădere cu 59% faţă de al doilea trimestru al lui 2008.
Veniturile din România în primele şase luni ale acestui an s-au ridicat la 84,5 milioane de dolari, în timp ce în aceeaşi perioada a anului trecut acestea s-au ridicat la 137,8 milioane de dolari. EBITDA a fost de 22,5 milioane de dolari, în scădere cu 63% faţă de prima jumătate a lui 2008.
Adrian Sârbu, preşedinte şi Chief Executive Ofiicer (COO) al CME a declarat: „piaţa de publicitate a revenit la nivelul celei din 2007. Acesta a fost un proces dureros pentru noi şi pentru acţionarii noştri. Puterea brandurilor şi a afacerilor noastre a fost demonstrată de-a lungul acestei crize de creşterea audienţelor şi a cotei de piaţă“.