Statistica arată că aleşii ieşenilor fac mai mult figuraţie în Parlamentul României. Aproape 35% dintre parlamentarii de Iaşi n-au avut nicio intervenţie politică în plen, iar Relu Fenechiu şi Varujan Vosganian figurează cu zerp curat la orice rubrică care ţine de activitatea parlamentară.
O monitorizare realizată de site-ul cityzen.ro arată cifre dezastruoase pentru cei 23 de senatori sau deputaţi trimişi de ieşeni în Parlamentul României. Statistica întocmită pentru a măsura eficienţa aleşilor de Iaşi în primele şase luni de mandat a avut în vedere declaraţiile politice, întrebările şi interpelările adresate unor membri ai Guvernului, precum şi iniţiativele legislative. Monitorizarea nu a avut în vedere şi activitatea din teritoriu sau luările de cuvânt în plenul Parlamentului.
"Cei 23 de parlamentari ai Iaşului au făcut 130 de declaraţii politice, au întocmit 201 de întrebări/interpelări pentru Guvern (71 legate de Iaşi) şi au propus 130 de iniţiative legislative (11 având doar un singur iniţiator). La capitolul propuneri legislative, conduce PSD (46), urmat de PDL (36), PNL (29) şi PPDD (19)", se arată în raportul de monitorizare.
Niciuna dintre cele 130 de iniţiative legislative n-a ajuns însă şi lege. Majoritatea se află în diverse stadii de evaluare. În plus, aproape 35% dintre parlamentarii de Iaşi n-au deschis gura până acum în plenul Parlamentului pe chestiuni politice.
Doar zece dintre cei 23 de parlamentari au adresat Guvernului întrebări/interpelări cu privire la probleme ce ţin de judeţul Iaşi (doi liberali, trei pesedişti, trei pedelişti şi trei ppdd-işti). "Primul este Florin Constantinescu – peste 70% dintre întrebări/interpelări au legătură cu judeţul Iaşi (33 din 46). Ceilalţi sunt Sorin Lazăr (14 din 32), Petru Movilă (8 din 26), Dumitru Oprea (5 din 22), Ionel Agrigoroaei (4 din 33), Gheorghe Emacu (3 din 8), Camelia Bog