Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce atacant a ratat Rapid în iarnă! Andrei Creţu înscrie gol după gol în Liga a III-a

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 20 martie 2010 ·

Andrei Creţu face spectacol în Liga a III-a după ce Nicolae Manea nu a reuşit să-l convingă pe George Copos să le plătească 7.000 de euro pe împrumutul atacantului de numai 21 de ani, celor de la ACS Berceni

Chiar dacă Creţu este jucătorul giuleştenilor, acesta este împrumutat la Berceni de unde nu putea pleca pînă la vară. Totuşi conducătorii formaţiei din liga a III-a erau dispuşi să-l cedeze pe atacant contra sumei de 7.000 de euro.

După ce s-a pregătit alături de giuleşteni în pauza de iarnă, Creţu s-a văzut obligat să se întoarcă la Berceni, cu numai cîteva zile înainte de startul returului. Acesta a impresionat pe toată lumea în pregătiri, dar mai ales în turul perfect de campionat pe care l-a avut la Berceni, reuşind să înscrie 17 goluri în 17 etape, Creţu a uitat repede că putea juca cu Steaua, Dinamo sau Timişoara şi a pornit motoarele la turaţie maximă.

După trei etape disputate din retur, ASC Berceni rămîne în continuare liderul seriei C2 cu marele aport al atacantului de 21 de ani. Creţu a marcat în fiecare meci, ajungînd la cota de 20 de goluri, din tot atîtea partide. Creţu a reuşit să înscrie în meciul din deplasare cu Callatis Mangalia cîştigat cu 2-0, în partida de acasă cu Dunărea Călăraşi (3-0), dar şi în ultima etapă, în deplasare cu Petrolul Berca, scor 1-0.

Prin reuşitele sale, ACS Berceni e favorită la promovare, avînd 50 de puncte, la o diferenţă de 6 puncte de principalele contracandidate Unirea Slobozia şi Viitorul Constanţa.

Andrei Creţu face spectacol în Liga a III-a după ce Nicolae Manea nu a reuşit să-l convingă pe George Copos să le plătească 7.000 de euro pe împrumutul atacantului de numai 21 de ani, celor de la ACS Berceni

Chiar dacă Creţu este jucătorul giuleştenilor, acesta este împrumutat la Berceni de unde nu putea pleca pînă la vară. Totuşi conducătorii formaţiei din liga a III-a erau dispuşi să

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 52 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°