Procurorii Parchetului Tribunalului Olt au făcut recurs la decizia Tribunalului Olt care a dispus, miercuri, înlocuirea măsurii de arest preventiv cu interdicţia de a părăsi localitatea în cazul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, arestat, în luna februarie, după ce şi-a înjunghiat un nepot, potrivit Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Olt, procurorul Adrian Aspra, recusrul se va judeca, joi, la Curtea de Apel Craiova.
"Procurorii au făcut recurs imediat după ce instanţa a decis schimbarea măsurii de arest preventiv cu cea de a nu părăsi localitatea. Recursul se putea face în 24 de ore de la pronunţarea instanţei, dar colegii mei nu au mai aşteptat şi chiar astăzi (n.r. - miercuri) au depus recurs", a spus Adrian Aspra.
Astfel, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, rămâne încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova până la soluţionarea recursului.
La rândul său, avocatul lui Sandu Anghel, Iancu Tănăsescu, a spus că inculpatul ar avea un act eliberat în anul 2005, de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, Secţia psihiatrie.
Avocatul a precizat că, potrivit acestui act, Sandu Anghel ar suferi de o tulburare psihică, nefiind menţionată însă boala. Totodată, Iancu Tănăsescu a spus că nu el a depus la dosar actul respectiv, ci cineva din familie, el neavând cunoştiinţă despre acest act.
În baza acestui act, depus la dosar de familia lui Sandu Anghel, instanţa a decis ca Bercea Mondial să fie supus unei expertize psihiatrice.
"După ce se redactează încheierea judecătorului, în funcţie de decizia magistraţilor, Sandu Anghel va fi dus la Jilava, la «Mina Minovici», până în 20 septembrie. Dacă se va respinge recursul Parchetului Tribunalului Olt, atunci clientul meu va fi înştiinţat în scris, acasă, şi se va deplasa singur la Institutul de Medicină Legală. În