Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxe impuse orădenilor de primărie au fost anulate în lanț de Tribunalul Bihor

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 · ·

Bani pentru renovarea fațadelor din centrul istoric, bani în plus pentru masa copiilor pe care orădenii îi duc la grădiniță, bani pentru cei care decid să-și țină localurile deschise după miezul nopții. Cele trei biruripe care primăria le-a impus orădenilor au fost desființate de Tribunalul Bihor. Primăria mai are o șansă, aceea de a face recurs la Curtea de Apel, pentru a putea impune din nou taxa pe fațadă.

În vara acestui an Consiliul Local a aprobat instituirea unei taxe speciale pentru reabilitarea faţadelor a peste 1700 de clădiri din perimetrul centrului istoric. Atât persoanele fizice cât și cele juridie aveau obligația de a plăti până la 30 septembrie între trei lei pe metru pătrat și cinci lei pe metru pătrat pe an. În caz contrar, amenzile putea ajunge la 2.400 de lei.

Atacată de Prefectură la Tribunalul Bihor, decizia a fost anulată de instanță. Astfel orădenii au scăpat de plată. „Abia îmi permit să-mi cumpăr medicamente, de unde să scot bani de taxă", spune Viorel Șimai, un locatar de 69 de ani. Alți orădeni nu considerau taxa o povară. Deși presupune sacrificii din partea noastră, înțeleg necesitatea taxei. Ceva trebuie făcut și din partea noastră", a spus Ana-Maria Apostolescu care locuiește în palatul Moskovits. În același loc, oamenii au donat podul clădirii unui investitor italian, care , s-a angajat să renoveze fațada, liftul și casa scărilor.

Singura șansă de a intra din nou în vigoare taxa este un recurs la Curtea de Apel.

Taxa de grădiniţă, anulată cu sentinţă definitivă

Al doilea proces pierdut de primărieaduce o altă veste bună orădenilor care se temeau că vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru grădinița copiilor. Astfel, prin două hotărâri emise de Consiliul Local în anul 2009, părinții erau obligați să plătească separat de taxa percepută de grădiniță, o sumă de minim 90 de lei, care să acop

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 38 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 53 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 2 ore
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 58 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 46 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°