Un mare sociolog francez, Marcel Mauss pe numele său, afirma pe la începutul secolului trecut că "a trăi în societate înseamnă a te aştepta la...". Unchiul său, şi mai faimosul Émile Durkheim, ne-a arătat că, atunci cînd nu prea mai ştii la ce să te aştepţi sau, mai rău, cînd aşteptările legitime, ba chiar legale ale fiecăruia dintre noi nu prea se mai îndeplinesc, se cheamă că societatea suferă de anomie - ceea ce nu este deloc bine pentru acea societate. Lucru simplu şi uşor de înţeles: este greu să convieţuieşti cu alţii în afara unor convenţii cu aceştia, adică în afara unor aşteptări comune rezonabil de împărtăşite de către toţi. Dacă eu scriu acum aceste rînduri, o fac deoarece mă aştept ca să existe cîţiva cititori pentru care aceste informaţii să fie cît de cît interesante, după cum şi aceşti cititori, dacă dau nişte bani pe Dilema veche, se aşteaptă să găsească în paginile ei cîte ceva care să îi intereseze; fără aceste aşteptări reciproce nu ar mai exista presă. Dacă nişte studenţi intră într-o sală de curs, se aşteaptă în mod legitim să apară cineva care să le spună lucruri cît de cît utile pentru viaţa şi cariera lor, după cum şi acel cineva - adică profesorul - se aşteaptă ca acei studenţi să-l asculte şi să fie cît de cît interesaţi de ce are el de spus; fără aceste aşteptări mutuale nu ar exista învăţămînt. Şi tot aşa, peste tot şi tot timpul. Dincolo de aceste condiţii generice, la ce se aşteaptă însă, în mod concret, concetăţenii noştri? Un sondaj mai puţin obişnuit, realizat de un coleg, ne spune cîte ceva despre aşteptările bucureştenilor. Să ne rezumăm la aşteptările lor legale, adică acele aşteptări care sînt maximal formalizate, devenind normative pentru fiecare şi constituind astfel liantul de bază al vieţii în comun. Dacă s-ar da, de pildă, o nouă lege a circulaţiei, credeţi că oamenii ar respecta-o? - se întreabă în chestionar. Doar o