Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libertatea a testat cel mai deştept dual sim autohton. Vitezomanul made in România

Publicat in Libertatea, sâmbătă 11 august 2012 ·

“Uau, ţi-ai luat telefon de fiţe!”. În câteva zile am auzit asta de zeci de ori. P4, ultimul mobil Allview dual sim, a atras toate privirile şi a smuls admiraţia tuturor, pentru că, pe lângă faptul că arată excelent, e cât se poate de deştept şi “zboară” pe net. “Uau, ţi-ai luat telefon de fiţe!”. În câteva zile am auzit asta de zeci de ori. P4, ultimul mobil Allview dual sim, a atras toate privirile şi a smuls admiraţia tuturor, pentru că, pe lângă faptul că arată excelent, e cât se poate de deştept şi “zboară” pe net.

Primele care te frapează sunt finisajele, comparabile cu ale celor mai scumpe smartphone-uri de pe piaţă. Apoi, te uimeşte ecranul. P4 AllDro este primul smartphone cu dual sim şi ecran de 4,3 inchi Super AMOLED Plus din lume, care rulează sistemul de operare Android 4.0. Mobilul te surprinde şi cu imagini de o claritate greu de egalat, mai ales dacă îţi place să faci poze şi ştii să foloseşti la capacitate camera de 8 MP, dotată cu un obiectiv format din cinci straturi de lentile cu filtru IR hybrid. Iar dacă imaginile extrem de clare nu sunt ceva neobişnuit pentru o astfel de cameră, fotografiile panoramice pe care le poţi realiza cu ea, cu o simplă atingere a unui icon de pe diplay, sunt remarcabile.

Însă performanţele gadgetului lansat de braşovenii de la Allview nu se o-presc aici. Mobilul lor oferă o experienţă multitasking bogată în aplicaţii şi funcţii avansate şi e capabil să lanseze apeluri vocale atât prin SIM-uri, cât şi prin internet, cu aplicaţii VoIP precum Skype şi Yahoo! Voice. În rest, telefonul îţi permite să asculţi muzică, să vezi filme, să te joci şi să navighezi cu viteză maximă, cât e ziua de lungă.

Când vrei un telefon cu superrezoluţie, cu sistem de operare de ultimă generaţie şi, pe deasupra, cu procesor performant şi jocuri 3D, e normal să te aştepţi la un preţ ceva mai mai mare. Modelul P4 de la Alview le ar

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum o ora
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum 16 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum 2 ore
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum o ora
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Apelul lui Zelenski către Occident: Forţaţi Rusia să facă pace

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace, folosind ,,toate mijloacele" necesare. Liderul de la Kiev a declarat de mai mult timp că nu va negocia direct cu Rus

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum 2 ore
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Bilete de avion GRATUITE pentru copii, de 1 iunie. Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite

Gandul acum 22 minute
De Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie, copiii cu vârsta de până la 11 ani vor avea parte de gratuitate la biletele de avion achiziţionate pentru ei în data de 1 Iunie 2024 pentru orice perioadă de călătorie, anunță TAROM. Gratuitatea se aplică

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°