Mi-am pus lecturile de vacanta in valiza si am pornit la drum. Buzunarul imens al gentii de voiaj a devenit brusc neincapator si geme de carti. Asta fac de cind ma stiu cititoare. Adun teancuri peste teancuri de carti si le amin pentru timpul liber, adica cele zece zile de vacanta, de fapt opt, scazind doua – zilele de drum. Cred ca foarte multi procedeaza asa, categoric, nu sunt singura. Aduna, string cu grija, aleg, pun deoparte pentru citit in timpul liber. Iar timpul liber a devenit o notiune din ce in ce mai greu de definit, de atins, un fel de Mecca sau Fata Morgana. Asa ca tot ce se stringe se amina, se tot amina pina apare solutia salvatoare: vacanta.
Pina aici e OK, problematic devine momentul in care imi dau seama ca din toata povestea asta nu ma aleg decit cu caratul. Si cu noi frustrari la intoarcere. Pentru ca in zilele de vacanta ignor complet buzunarul valizei burdusit cu carti. Si, culmea, nici macar nu ma streseaza deloc, nu am nici un demonas zglobiu care sa ma traga cu gindul acolo. Cartile devin niste martire mute, inghesuite undeva intr-un buzunar, si nu ma tulbura cu absolut nimic.
Si, de fapt, cred ca e simptomatica treaba asta. Cred ca o gramada de insi isi iau cu ei carti dragi sau tentante ca sa le citeasca in vacanta si ajung cu ele inapoi acasa neatinse.
De multe ori ma si intreb de ce toate revistele si toate emisiunile de divertisment, imediat ce se apropie sezonul, incep sa umple pagini intregi si minute nesfirsite de recomandari pentru vacanta. Un lant absurd: insi care cauta si selecteaza pentru alti insi care, la rindul lor, vor alege ceva din recomandarile oferite pe tava. Sau, mai mult, se presupune ca exista persoane care chiar se duc la pagina de recomandari a unei reviste si asculta sfatul cronicarului, jurnalistului etc. Asa ca in cosul din supermarket, printre creme de plaja cu UV ridicat, samp
