Moartea lui Walter Cronkite ne aminteşte de vremurile când exista în mass-media o personalitate considerată „cea mai de încredere din America“. În momente de tragedie naţională sau de triumf fără egal, ţara îşi întorcea ochii către Cronkite, care dădea mereu dovadă de profesionalism şi integritate. Lucrul cel mai trist acum, la moartea lui Cronkite, este să recunoaştem că etica profesională a fost înlocuită cu vorbărie goală şi cu expunere de ideologii.

Dacă privim înregistrările în care Cronkite relata despre asasinarea lui John F. Kennedy, înţelegem diferenţa dintre jurnalele de ştiri de altădată şi cele de acum.

Deşi erau semne care indicau că preşedintele fusese ucis, Cronkite n-a depăşit nicio clipă graniţa informaţiilor precare care veneau la CBS de la agenţiile de presă şi de la reporterii din Dallas. Cronkite spunea că, „din primele informaţii“, preşedintele a fost „grav rănit“.

El mai spunea că J.F. Kennedy a fost dus la Spitalul Parkland Memorial, iar starea lui este „încă necunoscută“. (...) După ce Eddie Barker transmite din Dallas că sunt zvonuri privind moartea lui Kennedy, Cronkite face observaţia că acestea sunt „total neconfirmate, până în momentul de faţă“. Şi tot aşa, până în momentul când Cronkite anunţă cu sobrietate primirea unei ştiri scurte „aparent oficiale“, care anunţă moartea lui Kennedy, la ora 13.00, Central Standard Time.

Întreaga relatare este lipsită de speculaţii, ca să nu mai vorbim de îngâmfarea televiziunilor prin cablu, echivalentele contemporane ale buletinelor de ştiri din 1963. După standardele noastre, oare ce speculaţii ar fi făcut armata de experţi - academicieni, „analişti“ politici, prieteni de familie - chemată să comenteze evenimentele din 22 noiembrie 1963?

Deşi Cronkite, în anii de pensie, a avertizat mereu asupra pericolelor unei abordări fragmentate şi i