Peste 6.400 de rubine au fost confiscate de poliţişti de la un cetăţean italian şi de la o tânără din Zalău care încercau să vândă pietrele preţioase contra sumei de 35.000 de euro, informează Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Poliţia Română, în cursul lunii septembrie poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj au intrat în posesia unei informaţii conform căreia un cetăţean italian în vârstă de 42 de ani şi o prietenă a acestuia, de 28 de ani, din judeţul Sălaj, sunt interesaţi de comercializarea unei cantităţi importante de pietre preţioase.
Vineri, forţele de ordine i-au prins în flagrant pe cei doi, în Zalău, în timp ce ofereau spre comercializare rubinele.
Cei doi nu aveau documente legale de proveninţă pentru bijuteriile respective şi nu erau autorizaţi să le vândă.
Potrivit sursei citate, în acest caz a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea provenienţei pietrelor preţioase.

Potri