Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Oltenii vor victoria la Mediaş

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 ·

În turul campionatului trecut, Florin Costea deschidea scorul la Mediaş, iar Universitatea se impunea clar, cu 5-2. Golgheterul Ştiinţei trebuie să spargă gheaţa astăzi şi să marcheze primul său gol din noul sezon. Faţă de confruntarea precedentă, astăzi datele problemei sunt altele. Oltenii vin după un meci bun şi o remiză mulţumitoare cu Dinamo, dar Gaz Metan nu mai pare echipa boemă din sezonul trecut. Lucru spus şi de patronul Adrian Mititelu, care i-a avertizat pe jucători că meciul de la Mediaş este la fel de dificil precum cel cu „câinii“. „ Mi-e teamă că Gazul nu mai este echipa cu joc frumos de anul trecut, ci cu joc eficient “, afirma zilele trecute Mititelu.

Cu toate acestea, oltenii s-au prezentat în Ardeal cu gândul la prima victorie din noul sezon. „ Chiar dacă sezonul trecut am învins la Mediaş cu 5-2, a fost totuşi un joc echilibrat şi poate scorul nu a arătat acest aspect. Ca şi atunci, şi acum tragem la cupele europene şi sper să nu-i mai dezamăgim pe fani. Trebuie să câştigăm la Mediaş “, a declarat Andrei Prepeliţă, mijlocaşul de bază al Ştiinţei.

Acelaşi unsprezece ca şi cu Dinamo

Mogoşanu şi Ungureanu au tot lotul valid şi, cel mai probabil, vor începe partida cu acelaşi unsprezece ca în meciul cu Dinamo. De data asta, Florin Costea şi compania speră să spargă gheaţa şi să marcheze primele goluri din noul sezon.

„ Am venit la Mediaş pregătiţi să nu pierdem. Multă lume reaminteşte jocul trecut, însă acum altele sunt datele problemei, mai ales că şi medieşenii îşi vor lua măsuri de precauţie. O să fie un meci echilibrat pe care sper să-l câştigăm. Craiova are forţa de a ajunge în cupele europene, cu condiţia să nu mai repete greşelile de anul trecut “, a spus Daniel Mogoşanu.

Partida Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova va putea fi urmărită, de la ora 18.00, LIVETEX

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°