Programele de doctorat vor fi organizate numai de universitatile care vor primi aprobare de la Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), au stabilit, marti, reprezentantii Ministerului Educatiei si cei ai sindicatelor, potrivit Newsin.
"CNATDCU va face o verificare a universitatilor de stat si private si va decide care sunt institutiile care pot organiza doctorat. In plus, am decis ca, pentru eliminarea plagiatului, sa pasam responsabilitatea pentru originalitatea lucrarii la coordonatorii de doctorat", a precizat liderul Federatiei Alma Mater, Anton Hadar, dupa o noua runda de discutii despre viitorul Cod al Educatiei.
CNATDCU este un organism consultativ, fara personalitate juridica, afiliat Ministerului Educatiei. Membrii Consiliului, personalitati din mediul academic si stiintific, desfasoara activitati specifice privind atribuirea de titluri, diplome, certificate universitare si de cercetare, obtinute in tara sau in strainatate.
Tot marti, reprezentantii ministerului Educatiei si sindicalistii incearca, alaturi de reprezentantii institutiilor de invatamant superior, sa limiteze numarul de doctoranzi pentru fiecare coordonator de doctorat. "Noi credem ca 15-20 de doctoranzi este numarul optim pentru un coordonator, dar nu stim cum sa procedam cu cei care au, in prezent, mai multi studenti. Ei s-ar situa in afara legii daca va fi aprobat acest numar", a mai spus Hadar.
In privinta formele de invatamant la doctorat, au fost propuse invatamantul la zi si cel cu frecventa redusa.
Discutiile de marti au vizat si studiile de masterat. Potrivit propunerilor avansate, acestea vor fi la zi, cu frecventa redusa sau la distanta cu frecventa redusa, insa diferenta dintre ultimele doua forme de invatamant nu a fost inca stabilita. Ca si in cazul studiilor de licenta,