Cel mai greu e să alegi - asta e senzaţia permanentă. Şi nu contează de câte ori călătoreşti la New York, fiindcă de fiecare dată e la fel. Dar adevăratul şoc cultural are loc la intoarcerea acasă - intr-un Bucureşti prea puţin european.

Să mergi să vezi spectacolul lui Robert Wilson cu Isabelle Hupert in rolul principal? Acel Quartett scris de Heiner Müller după "Legăturile primejdioase" ale lui Choderlos de Laclos care a făcut valuri la Paris şi este acum prezentat de Brooklyn Academy of Music in cadrul incitantului Next Wave Festival? Sau să-ţi aminteşti de copilărie bucurându-te alături de o sală plină de puşti şi părinţii lor de creaţia spectaculoasă a trupei suedeze Cirkus Cirkor, o alegorie despre viaţă şi dragoste presărată cu performanţe acrobatice şi incredibile trucuri iluzioniste care topesc scepticismul şi te fac să crezi din nou in magie? Să alergi până la New Jersey pentru a prinde unul din rarele concerte ale celui ce este deja o legendă - pianistul Keith Jarrett (de data asta intr-un trio formidabil cu Gary Peacock (contrabas) şi Jack De Johnette (tobe) - şi să vezi cu ocazia asta şi uluitoarea sală a NJPAC (New Jersey Performing Arts Center) având capacitatea unui mic stadion, 2900 de locuri, dar arătând precum incinta luxoasă a unei opere? Să-ţi petreci ziua in librăriile unde găseşti aproape orice carte dorită sau in raiul de la Kim's video unde se află, etichetate atent, in ordinea alfabetică a numelor de regizori, filme din toată lumea?

Să dai o fugă la Public Theater ca să vezi cum Willem Dafoe cel ştiut numai din filme (American Psycho, Once Upon a Time in Mexico, The Aviator, Inside Man, Antichrist) urcă pe scenă pentru a deveni, in cel mai recent spectacol scris şi regizat de Richard Foreman, un Savant Idiot desprins parcă din piesele ionesciene, dovedind că are talent şi pentru scenă, nu numai pentru ecran? Sau poate să dai o