Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dans arab! Petrolul - FC Braşov 2-0

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 31 martie 2012 ·

Petrolul a făcut aseară un pas important în lupta pentru continuitate în Liga I. După o primă repriză catastrofală, Mulţescu a schimbat inteligent la pauză şi a reuşit să întoarcă destul de surprinzător soarta meciului.

Prima repriză de pe "Ilie Oană" a fost un fel de duel surd între cei care vor, dar nu pot, Petrolul adică, şi cei pe care parcă nu-i mai interesează. În timp ce Braşovul ataca precum o maşină cu benzina la roşu, de parcă ar fi consumat tot combustibilul etapele trecute, cu Vaslui şi Rapid, Gigi Mulţescu făcea calcule pe bancă, dar tot timpul ieşea pe minus. Apărare ioc, atac dispărut, iar de mijloc nici nu se mai punea problema. Vrând, nevrând, oaspeţii s-au apropiat în câteva rânduri de poarta lui Hamutovski, dar fără să-l solicite prea tare pe bielorus. Buga a fost blocat la 6 metri (31), Distefano a trimis peste o lovitură liberă de la 20 de metri (35), iar Ilijovski s-a încurcat în balon în mijlocul careului mare (39).

Asediul lupilor

La pauză, Mulţescu îl introduce pe Vali Negru, dar, mai important, schimbă sistemul şi îl trimite pe Opriţa de pe banda dreaptă a mijlocului în partea stângă, pentru a completa un trident ofensiv cu Hamza şi Zerka. De parcă ar fi făcut intravenos cu acea băutură care dă aripi neenergizaţilor, petroliştii i-au călcat în picioare, la figurat, pe adversari în primele 20 de minute ale reprizei a doua. Opriţa a şutat pe lângă (47), iar apoi Hamza a şutat în cros, din marginea careului, mingea trimiţând bezele barei din dreapta lui Felgueiras (48). A fost preludiul extazului petrolist. În minutul 55, Hamza primeşte o pasă sclipitoare de la Opriţa în interiorul careului şi, cu un şut sec, nu-i mai dă nicio şansă lui Felgueiras. Zerka nu-şi lasă colegul din atac să se plictisească singur pe tabela de marcaj şi majorează scorul cu o lovitură de cap din 6 metri, dispecer fiind acelaş

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Rareş Bogdan, despre atacurile dintre PNL şi PSD: E normal. În 3.200 de localităţi din România suntem unii împotriva altora. Dar să ştiţi că e mult mai multă decenţă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a vorbit, miercuri seară, despre campania electorală, admiţând că în unele localităţi PNL şi PSD se atacă reciproc. Eurodeputatul liberal a susţinut însă că, deşi în peste 3.000 de localităţi PSD şi PNL se lupt

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°