* În a doua ediţie a Caravanei Dansez pentru tine
Caravana Dansez pentru tine va ajunge iar în faţa telespectatorilor sâmbătă, 2 august, de la ora 13.15. Este momentul în care vor fi difuzate imagini de la preselecţia din Iaşi. Laura Cosoi, invitata specială a Caravanei, împreună cu membrii juriului, Mihai Petre, Beatrice Rancea şi Edi Stancu, au ascultat cu sufletul la gură poveştile incredibile de viaţă ale concurenţilor. Vedetele i-au încurajat cum au putut mai bine, le-au dat sfaturi, au repetat alături de ei paşi de dans şi au încercat să le redea pofta de viaţă pe ritmuri de cha-cha, salsa, samba, charleston, r&b şi hip-hop.
Sâmbătă la ProTV, ieşenii demonstrează că se pricep la dans, că merită să ajungă pe ring şi să împlinească visul unei persoane dragi, în ediţia din toamnă Dansez pentru tine.
Şi copiii din Liga Învingătorilor au fost alături de participanţii de la Iaşi, pe care i-au susţinut cu toata inima, împărtăşindu-le din experienţa căpătată la Dansez pentru tine.
De la probleme de sănătate la dificultăţi de ordin financiar, concurenţi de toate vârstele din Iaşi şi din jurul Iaşi-ului au prins curaj şi şi-au deschis inima în faţa celor prezenţi preselecţie şi în faţa juriului. (D.P.)
* În a doua ediţie a Caravanei Dansez pentru tine
Caravana Dansez pentru tine va ajunge iar în faţa telespectatorilor sâmbătă, 2 august, de la ora 13.15. Este momentul în care vor fi difuzate imagini de la preselecţia din Iaşi. Laura Cosoi, invitata specială a Caravanei, împreună cu membrii juriului, Mihai Petre, Beatrice Rancea şi Edi Stancu, au ascultat cu sufletul la gură poveştile incredibile de viaţă ale concurenţilor. Vedetele i-au încurajat cum au putut mai bine, le-au dat sfaturi, au repetat alături de ei paşi de dans şi au încercat să le redea pofta de viaţă pe ritmuri de cha-cha, salsa, samba, charleston, r&b şi hip-