Pandurii au plecat astăzi spre Craiova, unde vor susţine azi ultimul antrenament înaintea meciului cu Universitatea pe stadionul Electro. Sorin Cârţu a deplasat la acest meci un număr de 19 jucători, urmând să se bazeze pe acelaşi lot folosit şi la meciul cu FC Vaslui de la Târgu Jiu respectiv portarii Stanca și Mingote și jucătorii de câmp Popete, Rusu, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso, Rada, Hidișan, Dedu, Păcurar, Stângă, Nalați, Murgan, Grecu, Lazic, Stromajer, Raskovic și Arrieta.
Pe banca tehnică va exista o schimbare la acest meci urmând ca antrenorul principal al Pandurilor, Sorin Cârțu să ia loc în tribună după ce a primit o suspendare de șase etape după eliminarea suferită la ultima etapă de campionat.
Clubul Pandurii Târgu Jiu a emis un comunicat prin care atrage atenția suporterilor echipei gorjene că a primit din partea Grupării mobile de jandarmi Craiova înștiințarea că în ziua meciului dintre Universitatea Craiova și Pandurii Târgu Jiu, pe 16 august, nu se vor mai vinde bilete, conducerea echipei din Târgu Jiu rugând suporterii Pandurilor să-și ia măsuri din timp cu privire la procurarea biletelor pentru a evita orice fel de problemă.