Ramón Gómez de la SERNA
Omul pierdut
Traducere de Radu Niciporuc,
Prefata de Ioana Zlotescu si Postfata
de Vera Sandor, Editura Fabulator,
Colectia „Hispanica“, Bucuresti,
2004, 278 p.
Niciodata indeajuns de satisfacuta in periplul ei labirintic inspre o cunoastere ce i se refuza aprioric, fiinta umana continua cautarea unor raspunsuri din pura voluptate a trairii tragismului existential. Imaginarul colectiv s-a manifestat, in acest sens, inca din cea mai veche epopee a umanitatii, Ghilgamesh, construind si un mit ce rezuma drumul la care sintem condamnati cu totii: cel al jidovului ratacitor.
Spectaculosul debut al secolului al XX-lea, sub semnul mortii lui Dumnezeu, se concretizeaza intr-o destabilizare a valorilor ontologice si, in consecinta, a fiintei creatoare. Disonanta si polifonia in arta au apropiat primele decenii ale veacului al XX-lea de perioada 1520-1650, determinind o resurectie a spiritului baroc (spaniol), dar intr-un topic modernist si, mai tirziu, postmodernist.
Din acest punct de vedere, teoria lui Gustav René-Hocke, a modernismului ca revenire a spiritului manierist-baroc, numit „paralogica esoterica“ si revalorificat ca „alogica hermetica“, apare perfect coerenta. Daca intoarcerea catre Siglo de Oro a insemnat mai ales redescoperirea barocului spaniol, era imposibil ca tocmai artistii si scriitorii iberici sa nu dea unele dintre cele mai reusite forme de creatie.
O figura singulara in epoca, depasindu-si prin preocupari generatia, Gómez de la Serna continua sa caute Spania mitica si mitizata a generatiei de la 1898, in frunte cu Unamuno, dar impinge experimentele avangardiste la limita si largeste orizontul de asteptare al literaturii printr-o poetica a „diegezei pure“, printr-o rupere violenta a realitatii fictionale de realul dat. Neapreciat la justa sa valoare
