Pianistul Radu Lupu (foto) va susţine duminica viitoare un concert alături de renumita Orchestră Simfonică din Chicago. Manifestarea va veni la trei zile de la concertul programat la sala „Wilfrid Pelletier” din Montreal. La Chicago, artistul va interpreta opere de Schubert şi Debussy. Radu Lupu este câştigător al prestigioasei competiţii internaţionale de pian „Van Cliburn”, devenind unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români. Născut în noiembrie 1945, la Galaţi, el a început să studieze pianul la vârsta de 6 ani. La 12 ani debutează cu un program complet de muzică compusă de el însuşi. După absolvirea Şcolii Populare de Artă din Braşov, îşi continuă studiile la Bucureşti, cu Florica Musicescu şi Cella Delavrancea. La şaisprezece ani, în 1961, primeşte o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde va studia doi ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus şi, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus. În 1966, în perioada studiilor din Rusia, concertează la Moscova şi Leningrad. Îşi reia studiile la Moscova şi, înainte de finalizarea acestora, câştigă încă două prestigioase premii întâi: la Festivalul Internaţional “George Enescu”, în 1967, şi la Concursul internaţional de pian de la Leeds, în Marea Britanie, în 1969. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes.
Radu Lupu a mai concertat alături de orchestrele din Cleveland, Chicago şi New York. Pianistul Radu Lupu (foto) va susţine duminica viitoare un concert alături de renumita Orchestră Simfonică din Chicago. Manifestarea va veni la trei zile de la concertul programat la sala „Wilfrid Pelletier” din Montreal. La Chicago, artistul va interpreta opere de Schubert şi Debussy. Radu Lupu este câştigător al prestigioasei competiţii internaţionale de pian „Van Cliburn”, devenind unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români. Născut în noiembrie 1945, la Galaţi, el a început