Fotbalul românesc pare să manifeste o simptomatologie premergătoare comei, după ani de boală dusă pe picioare. Mişcările sale, plecate de la principalii centri nervoşi, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, sunt din ce în ce mai dezarticulate, trădând neputinţa unui organism de a se mai gestiona corect.
Liga I mai respiră doar prin Steaua, care găseşte resurse nebănuite să se bată cu Ajax, naţionala visează la un baraj unde, cel mai probabil, va fi carne de tun, iar mulţi dintre jucătorii noştri legitimaţi în alte campionate sunt titulari, eventual, în paginile tabloidelor sau în ştirile de coloană ale ziarelor de sport. Ce le rămâne de făcut suporterilor români? Să sune la 112, desigur, dar acolo răspunde Gică Popescu, care le va adresa rugămintea să revină cu un telefon în 2014, când sunt programate alegeri pentru preşedinţia FRF. Până atunci, cei care iubesc fotbalul ar face bine să se mulţumească, deocamdată, cu aventurile europene ale Stelei. Şi, mai ales, să-şi întoarcă privirea către Mircea Lucescu.
6 din 7
Duminică, Şahtior Doneţk a fluierat în meciul cu Dinamo Kiev, 3-1, după ce, în acest an, şi-a vândut starurile, Willian, Fernandinho şi Mikhtarian, cu 100 de milioane de euro. O victorie a lui Lucescu în faţa rivalilor din Kiev nici măcar nu mai e o ştire (Şahtior a câştigat 6 din ultimele 7 meciuri oficiale disputate cu dinamoviştii din capitala Ucrainei). Să nu uităm că Dinamo Kiev a reprezentat probabil cea mai puternică echipă din URSS. Apoi, după ce imperiul roşu s-a destrămat şi Ucraina a scăpat de titulatura de Republică Sovietică Socialistă, trupa condusă de Valeri Lobanovski a fost singura echipă din est care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, în noul format al competiţiei. Dominaţia autoritară a “albaştrilor” în campionatul ţării vecine cu România s-a risipit însă odată cu sosirea lui Lucescu la Doneţk.
Cifrele lui “Il
